ACTELE NECESARE INCHEIERII CONVENTIEI PENTRU SOMERI PESTE 45 ANI Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din acesta categorie, o sumă în cuantum de 2250 lei, cu obligaţia DACA NU SUNT COMPLETATE TOATE DATELE NU SE VA SEMNA CONVENTIA. DOSARUL DE CONVENTIE VA CONTINE: 1. Acte societate (statut, CUI) 2. Situatia de loc de munca vacanta pentru persoanele pentru care se solicita subventia 3. Contract de munca (copie) 4. BI/CI(copie) 5. Adeverinta somer neindemnizat/decizie de incetare a somajului 6. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat miercuri, 12 octombrie, că vor fi implementate două proiecte finanţate din fonduri europene destinate angajării tinerilor şi persoanelor peste 45 de ani. Valoarea celor două proiecte, care se vor derula până la finalul anului viitor, este de 57 milioane de euro. "Am atras noi fonduri europene pentru Acte necesare pentru incheierea conventiei, pentru incadrarea somerilor in varsta de peste 45 de ani aflati in evidenta agentiei (cod A): - Conventia, Anexa 19, in 2 exemplare; - Tabel nominal cu somerii incadrati, Anexa 19.1, in 2 exemplare; - Actul in baza caruia au fost incadrati in munca (copie); - Actul de identitate (copie); Și firmele care angajează șomeri de peste 45 de ani și şomeri care, în termen de cinci ani de la data angajării, îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială/pentru limită de vârstă, beneficiază pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună pentru fiecare. 8. Tinerii si persoanele peste 45 de ani vor fi sustinute in vederea angajarii 13 / Oct 2022 Tags: stimulare angajare tineri angajare persoane peste 45 de ani Ca in randul tinerilor, dar si a celor peste 45 de ani exista cel mai mare numar de someri, nu mai este un secret pentru nimeni. A6Eh2s.

conventie angajare persoane peste 45 ani